Descriere
Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită în perioada 27 iunie - 19 iulie 2013 să vizitaţi expoziţia RĂDĂCINI BRÂNCOVENEŞTI, semnată de artista ELENA MURARIU. Vernisajul expoziţiei are loc joi, 27 iunie 2013, ora 18:00, în Sala Irina Nicolau.
Lucrările prezentate au ca sursă de inspiraţie viaţa Sfinţilor Brâncoveni, arta brâncovenească şi tradiţiile spaţiului românesc. Această expoziţie este prima dintr-o serie de astfel de manifestări dedicate de artistă Sfinţilor Brâncoveni, la 300 de ani de la martiriul acestora, şi cuprinde lucrări de grafică şi pictură.
Expoziţia va fi prezentată de acad. Răzvan Theodorescu.
Cu acest prilej, va fi lansat şi volumul RĂDĂCINI BRÂNCOVENEŞTI, care constituie un catalog orientativ al expoziţiilor închinate de artistă Sfinţilor Brâncoveni.
Elena Murariu a studiat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, promoţia 1987, şi s-a specializat în restaurare de pictură murală la ICCROM, Roma. Activează ca restaurator de pictură murală în domeniul monumentelor istorice. Activitatea sa artistică s-a concretizat în lucrări de artă sacră de tradiţie bizantină. A participat la diverse expoziţii din ţară şi străinătate. Mai multe premii şi distincţii au consacrat recunoaşterea valorii lucrărilor sale din domeniul restaurării, cât şi a celor din domeniul artei sacre.
Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până în ziua de 19 iulie 2013, de marţi până duminică, între orele 10.00 – 18.00.
Termeni si Conditii de utilizare:
HVP nu isi asuma in nici un mod răspunderea pentru informaţiile afişate pe site de catre utilizatorii sai, nici pentru cazul in care anumite informatii sunt oferite cu intarziere, pierdute, sterse sau nu pot fi înmagazinate pe server din orice motive imputabile utilizatorului. Calendar Evenimente nu isi asuma raspunderea pentru consecinţele create de informatiile afisate pe acest site, informatiile si afisarea lor ramanand in raspunderea totala a utilizatorilor.