Gradina Zoologica Din Pitesti: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic
Gradina Zoologica Din Pitesti, adaugat pe hvp in categoria Parcuri si Rezervatii Naturale , zona turistica Muntenia, in judetul Arges, localitatea Pitesti
Gradina Zoologica Din Pitesti Descriere
Grădina Zoologică din Piteşti, situată în parcul natural al pădurii Trivale, adăposteşte un număr de peste 130 de animale, din 39 de specii, de la tigri siberieni la caprele de Camerun.
Grădina Zoologică din Trivale este în acest moment pe locul 4 în ţară din punct de vedere al dotărilor şi al investiţiilor realizate în ultimii ani. Autorităţile locale au alocat în perioada 2000 - 2009 suma de 3 milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea Grădinii Zoologice din Piteşti, precum şi pentru atingerea standardelor cerute de Uniunea Europeană. Încă 1,2 milioane de lei vor fi cheltuite pentru realizarea iluminatului ambiental şi a aleilor pietonale. Primăria Piteşti are în plan aducerea la Piteşti a unor animale de la Grădini Zoologice aflate în desfiinţare, fiind în discuţii cu conducerea Grădinii Zoologice din Bucureşti pentru aducerea la Piteşti şi a unor girafe.
Grădina zoologică se afla în Parcul Trivale din Piteşti. Parcul se întinde pe aproape 7.000 ha şi a fost amenajat în anul 1900, în 1939 Pădurea Trivale fiind declarată monument al naturii. Terenul variază de la plan la accidentat, altitudinea fiind cuprinsă între 290 m, în Lunca Argeşului) şi 430 m, în Plaiul Foii. Raritatea pădurilor de stejari termofili, diversitatea vegetaţiei, însemnătatea fitogeografica deosebită conferă rezervaţiei forestiere Pădurea Trivale o importanţă majoră.