Cetatea Rupea: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic Cetatea Rupea, adaugat pe hvp in categoria Castele, Cetati si Palate, zona turistica Tara Barsei Brasov, in judetul Brasov, localitatea Rupea Oraşul Rupea se află la jumătatea drumului dintre Braşov şi Sighişoara, respectiv la 74 km nord-vest de Braşov şi la 64 km depărtare de acesta, pe şoseaua europeană E60. De Sighişoara îl despart 54 km de cale ferată şi 52 km pe E60. Localitatea se situează la o altitudine de 451 m şi numără astăzi 6.195 de locuitori (1997).
Primele urme de locuire datează din paleolitic şi neoliticul timpuriu (5500-3500 î.H.), perioade bine puse în evidenţă de numeroase urme preistorice (unelte din piatră, fragmente ceramice, urne funerare etc.). Pe vatra anticei aşezări dacice Ramidava, numită de către romani Rupes (nume de la care derivă cel actual), s-a dezvoltat localitatea prefeudală (sec. X-XIII), precum şi cea medievală( menţionată documentar prima oară în 1324, printr-un act emis de regele Ungariei, Carol I Robert de Anjou. în 1433, aşezarea apare consemnată ca târg sub numele de Köhalm (vârf de stâncă) sau Cohalm. în secolul al XV-lea Rupea se distinge ca important centru comercial şi meşteşugăresc, cu 12 bresle. Denumirea de Cohalm s-a menţinut pânăîn 1929, dată după care s-a adoptat numele de Rupea. în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea, Rupea era o localitate renumită pentru cele patru târguri mari ce se ţineau aici anual.
Istoria localităţii este departe de a fi una liniştită. Astfel, în anii 1432 şi 1437, aşezarea a fost jefuită şi pustiită de turci. în 1716 a izbucnit o puternică epidemie de ciumă care a provocat moartea unei mari părţi a populaţiei. în perioada interbelică, Rupea era un puternic centru cultural săsesc, dar, odată cu emigrarea saşilor în anii comunismului, a încetat să mai fie.
Aşezată pe o stâncă masivă de bazalt a dealului Cohalm, în partea de vest a oraşului, străvechea Cetate săsească de la Rupea prezintă trei incinte concentrice, realizate succesiv între secolele XIV-XVII. A fost clădită pe urmele unei alte fortificaţii de apărare, ce exista aici înainte de stabilirea saşilor în Transilvania. Zidurile celor trei incinte, ridicate direct din stâncă, au aspectul unei spirale care porneşte din incinta de jos, trece prin incinta de mijloc (cea mai mare ca suprafaţă) şi se termină cu incinta superioară(cea mai impunătoare şi cea mai veche). Incinta de sus are o suprafaţă de peste 1500 mp. Zidurile sale se îmbină perfect cu rocile naturale, formând împreună sistemul defensiv al cetăţii. Intrarea se face prin poarta de sub Turnul pulberăriei, situată pe latura de nord. în interior se mai păstrează urmele unor încăperi ce erau folosite ca locuinţe în timpul asediilor, dintre care sunt cunoscute camera judelui şi cea a preotului. în incinta de mijloc, ce o înconjoară pe cea de sus, se află urmele capelei, precum şi douăturnuri de apărare Turnul cu gratii (Gatterturm) şi un alt turn pentagonal.
Cetatea sau incinta de jos datează din secolul al XVII-lea şi este apărată de ziduri înalte de 4-5 m, prevăzute cu bastioane şi terminate cu creneluri. Aici a fost săpată în 1623 o fântână adâncăde 41 m.
După 1324, reprezentanţii regelui Carol I Robert de Anjou ocupă Cetatea, pe care o stăpânesc timp de aproape un secol (până în 1420, când a fost redată locuitorilor din Rupea).
în 1688, Cetatea a fost ocupată şi refăcută de austrieci, care şi-au instalat aici o garnizoană. în timpul epidemiei de ciumă din 1716, Cetatea a fost folosită ca refugiu pentru cei ce nu erau afectaţi de boală, iar în 1788 ca adăpost împotriva năvălirii turcilor.
Cetatea de la Rupea, aşezată pe drumul principal de pătrundere a năvălitorilor în Transilvania, asediată în repetate rânduri de turci, a rămas aproape intactă. A fost restaurată ultima oară în 1954.

Biserica evanghelică din oraş, ridicată în secolele XIV-XVI în stil gotic, păstrează o valoroasă colecţie de covoare orientale. Tot aici este adăpostit şi un frumos potir din argint, ce uimeşte prin bogăţia sa ornamentală.
Muzeul (1970) prezintă dovezi arheologice şi documentare legate de cetate (secţia de istorie), dar şi costume populare, ceramică, unelte, ţesături, icoane (secţia de etnografie).