Manastirea Pasarea: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic Manastirea Pasarea, adaugat pe hvp in categoria Biserici si Manastiri, zona turistica Muntenia, in judetul Bucuresti, localitatea Bucuresti Mănăstirea Pasărea este situată în Câmpia Vlăsiei, în sudul României la o distanţă de aproximativ 19 km faţă de kilometrul zero al Municipiului Bucureşti, pe drumul naţional DN 3 (Bucureşti – Călăraşi), ce leagă capitala României de Constanţa, via Brăneşti, Lehliu şi Feteşti.
La Mănăstirea Pasărea se poate ajunge:
Cu maxi-taxi 503 de la Bucur Obor până în Comuna Brăneşti, după care se merge pe jos 3 km. prin satul Pasărea.
Cu autobuz particular, ce pleacă din faţa Fabricii Antilopa( Pantelimon) până în satul Cozieni la 300m de mănăstire.
Pe calea ferată, de la Gara Obor până la Gara Brăneşti- sat, apoi se merge pe jos 4 km.
Condiţii de cazare şi masă.
Întrucât, deocamdată, mânăstirea nu dispune de spaţii adecvate de cazare şi masă, primirea se face doar ocazional şi pe scurtă durată.
Acest aşezământ monahal este împrejmuit de lacul format de apele pârâului Pasărea, care îşi trage izvorul în pădurea Buciumeni, de lângă Mogoşoaia şi care se varsă în Dâmboviţa, la Fundeni fiind bogat în peşte, păsări sălbatice, dar şi stufăriş, papură şi trestie, loc straşnic de adăpost, refugiu de apărare din calea năvălitorilor în vremuri de răstrişte.
Liniştea ce sălăşluia în vestiţii Codri ai Vlăsiei i-a atras pe sihaştrii autohtoni. Documentele vremurilor apuse, notează că între secolele XIII – XIX, pe aceste meleaguri fiinţa o autentică vatră isihastă cu aproape 40 de schituri, sihăstrii şi mânăstiri, unele ajunse până în zilele noastre, altele devenind chiar parohii şi metocuri dependente, fie de Mitropolia Ţării Româneşti, fie de mânăstirile mai mari.
Prima atestare a Sfintei Mânăstiri „Pasărea”, de călugăriţe, datează din anul 1813, în timpul domniei lui Caragea Vodă, când stareţul mânăstirii Cernica, arhimandritul Timotei construieşte o biserică din lemn, cu hramul Sfântul Nicolae şi care va dura până la marele cutremur din 11 ianuarie 1838, când se prăbuşeşte, dar în Altarul căreia candela continuă să ardă până la noi.
Şi cum credinţa reînvie în nevoie, credincioşii nu cunosc deznădejdea şi strângând chimirul îşi dăruie iarăşi osteneala şi în doar cinci ani înalţă biserica din cimitir cu hramul Adormirii Maicii Domnului (1834), cu cărămidă din cărămidăria veche, prin osârdia Sfinţiei Sale Părintele arhimandrit Calinic, stareţul Mănăstirii Cernica, şi prin silinţa maicii stereţe Epraxia, biserică împodobită mai apoi de maica Melitina stareţă (…) în zilele credinciosului Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voievod – după cum se menţionează în pisania acesteia.
Pictura a fost executată în tempera de pictorul Nicolae Polcovnicul care şi-a lăsat semnătura la Sfânta Proscomidie, unde se păstrează în original.
Cu cât vremurile sunt mai grele, cu atât mai mult izvorăşte evlavia. Sporul credinţei face biserica existentă neîncăpătoare. Şi gândul iarăşi biruieşte.
Biserica cea mare, cu hramul Sfânta Treime, este construită între anii 1846-1847, din zid, în formă de tricon cu trei abside de Calinic cel Sfânt, stareţ arhimandrit al Mânăstirii Cernica, cu ajutorul credincioşilor şi râvna cucernicei maici stareţe Domnica, în zilele binecredinciosului Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu, arhiepiscop fiind – ne spune pisania bisericii – Prea Sfinţia sa Domnului Domn Neofit Mitropolit 1847 noiembrie 2. Pictura din biserica mare a fost executată în frescă, stil neobizantin. Pictorii nu se cunosc, dar se crede că a fost opera călugărilor zugravi de la Şcoala de Pictură a Sfintei Mănăstiri Cernica, ajutaţi de pictori români veniţi de la Sfântul Munte Athos.
Azi, incinta mănăstirii este în suprafaţă de 2,5 ha.