Manastirea Dealu: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic Manastirea Dealu, adaugat pe hvp in categoria Biserici si Manastiri, zona turistica Muntenia, in judetul Dambovita, localitatea Targoviste Comuna Aninoasa, Jud. Dambovita, 137005

Manastirea Dealu, o manastire de maici situata pe un deal din apropierea orasului Targoviste (6 km N). Drumul principal de acces este, pe ultimii 2 km pana la manastire, o panta cu inclinatie mare ce serpuieste pana in varful dealului.

Printre monumentele de seama ale patriei noastre, la loc de cinste se afla si biserica Manastirii Dealu – impreuna cu intregul ansamblu arhitectural restaurat cu mai bine de cincizeci de ani in urma. Ea imbogateste patrimoniul cultural romanesc, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii domnesti, suferind putine modificari de-a lungul timpului, desi nu a fost crutata de vremurile vitrege ce au afectat tara Romaneasca.

Prima biserica dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea sau inceputul secolului al XV-lea, din timpul lui Mircea cel Batran. Pe locul ei domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a construit o prea mareata biserica din caramida placata cu piatra si impodobita in chip deosebit.

Ea avea sa fie luata ca exemplu de catre urmasul lui Radu, Neagoe Basarab (1512-1521), atunci cand a ridicat biserica episcopala din Curtea de Arges. Numai ca sobrietatea clasica a vocabularului decorativ intalnit la Dealu avea sa fie abandonata in favoarea unei incarcaturi de tip baroc – dar care a incantat in chip deosebit pe contemporanii lui Neagoe si pe urmasi deopotriva.

Acesta a fost unul dintre motivele pentru care biserica Manastirii Dealu, comparativ cu cea a Manastirii Argesului sau a altor ctitorii, s-a bucurat de mai putina publicitate si este mai putin cunoscuta. Dar, in toate studiile consacrate, este subliniata importanta acestui locas de rugaciune, puternic centru de arta si de cultura, care a jucat un rol de seama pe scena istoriei tarii Romanesti, dovedindu-se demna de atributul de ctitorie domneasca.

Scurt Istoric

Se stie ca pe vremea lui Mircea cel Batran existau mai multe manastiri “despre care nu stim cand si de cine au fost intemeiate", printre ele numarandu-se si Manastirea Dealu. Dar lacasul initial nu a rezistat prea mult astfel ca, la sfarsitul aceluiasi secol, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a hotarat ridicarea unui ansamblu manastiresc din temelie, pe locul celui existent, din diverse motive: “fie ca acest sfant locas se naruise in timpul indelungatei sale existente, fie ca Voievodul voia sa faca langa capitala un «edificiu» care sa intreaca pe cele existente atunci in «splendoare», fie, in sfarsit, ca – dupa spusa traditiei – voia sa ridice peste «oasele scumpe ale mosilor sai» o biserica mareata."

Astfel ca, la 26 august 1499, domnitorul incepu a zidi mai intai cladirile din jurul manastirii, in principal clopotnita, abia apoi urmand a se ocupa si de biserica. Toate acestea se cunosc dintr-o inscriptie a vechii clopotnite, aflata sub stema lui Radu cel Mare: “Cu mila lui Dumnezeu, Io Radul Voevod, fiul lui Vlad Voievod, Domn a toata tara Ungrovlahiei, incepu acest turn [clopotnita] al sfantului parintelui nostru Nicolae facatorul de minuni in anul 7007 [1499] luna august 26 zile."

Cat priveste amanuntele legate de zidirea si sfintirea bisericii le aflam din cele doua inscriptii in slavona, ce se afla de o parte si alta a usii de intrare in biserica, inscriptii sculptate in piatra si incadrate in chenare din acelasi material: “Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsitul Sfantului Duh blagocestivul si iubitorul de Hristos, infrumusetat cu toate invataturile drept-credincioase si incununat cu toate cununile, Io Radul Mare-Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn a Toata tara Romaneasca, fiul marelui Vlad Voevod [Calugarul], in anul 7008 [1500], crugul zodiei: 2 al soarelui si al lunii: 16, temelia: 29, indictia: 3, mana anului: 3, a inceput sa zideasca si sa innoiasca si din temelie a ridicat cu toate bunatatile si cu mari frumusete a infrumusetat acest mare hram intru numele sfantului parintelui nostru si arhierarh, facatorului de minuni Nicolae din Mira Lichiei, si a sfintit-o in acelasi an 7010, luna D[ecembre] 4 zile, fiind egumen Zaharia. Amin."

Biserica nu a fost complet terminata, pictura ei urmand a fi realizata abia peste cativa ani, in timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521). Dupa marturia acestuia din urma, “Radul Voievod a trecut din aceasta viata de desertaciune si acest mai sus zis hram l-a lasat nesavarsit de Sfanta Scriptura", fapt care l-a determinat ca sa o termine el, pentru ca “sa ne numim si noi ctitori cu mai sus numitul Radu voevod, ctitor si claditor al acestui hram".

Dupa moartea lui Mihai Viteazul (1593-1601), manastirea avea sa fie jefuita si distrusa partial, atat in timpul conflictelor armate cat si de catre talharii ocazionali. in anul 1610, la 29 decembrie, pe cand domnul tarii Radu serban (1602-1611) petrecea la Targoviste, principele ardelean Gabriel Báthory a trecut cu oastea prin pasul Branului si a patruns in tara Romaneasca. El s-a asezat stapanitor al tarii pe care a pradat-o timp de trei luni, lasandu-si un trist renume in istorie: “Iar Batar Gabar s-au tabarat la scaunul Targovistii, sazand aicea in tara 3 luni, dand voie ostilor de au pradat tara si toate manastirile, cat n-au ramas nimic in tara. Nici alta data n-au mai fost aicea in tara rautate si jaf ca atuncea", aspect ce apare si in cronica lui Radu Popescu: “ca in trei luni au sazut procletul in tara, jefuind, pradand, arzand; care nevoie n-au fost, nici va mai fi in pamantul nostru."

Cum Gabriel Báthory isi stabilise sediul la Targoviste, manastirea Dealu a fost printre primele lacasuri ce au cazut victima jafului si distrugerii. Marturii avem de la egumenul de atunci al manastirii, Mitropolitul Matei al Mirelor: “cate ticalosii si varsari de sange si profanari de biserici si jafuri de manastiri, nu se pot spune cu deamanuntul... in special chinuiau pe preoti si pe calugari... si navalind ca hotii in manastirea noastra, furand toate giuvaerurile cate le capatase si sfaramand mormintele domnilor si stricand lespezile bisericilor, crezand sa afle bogatii de aur, puindu-si numele de furi de lucruri sfinte si scormonitori de morminte."

De starea jalnica in care se afla manastirea dupa trecerea ostilor jefuitoare a fost impresionat voievodul Radu Mihnea care, venind in 1614 sa se inchine bisericii si sa inalte rugaciuni lui Dumnezeu si Sfantului Ierarh Nicolae, a gasit “sfantul lacas stricat si lovit si saracit si jefuit si surpat cu totul de Unguri", iar in alta parte zice ca l-a gasit “pustiit, risipit, daramat si de tot saracit de necrediniosii Unguri." Dupa cum marturisea intr-un hrisov emis in acelasi an, “inima noastra a venit la umilinta si jale fiind atunci nastavnic si egumen al mai sus spusului lacas prea sfintitul mitropolit al Mirelor chir Matei si cu ceilalti calugari si frati din cinul calugaresc, cari au cazut cu lacrimi de umilinta si smerenie spre domnia noastra, aducand inaintea domniei noastre prea umile rugaciuni ca sa fiu nou ctitor al sfantului lacas, mai sus zis, ca sa intaresc si sa innoesc si sa imputernicesc acest sfant lacas", mai ales ca nu doar sfanta manastire era “pustiita si stricata", ci si “biserica lui Dumnezeu, asemenea chiliile si celelalte case pustiite."

Fiind o importanta ctitorie si necropola domneasca, manastirea a beneficiat mai departe de purtarea de grija a voievozilor iubitori de neam si frumos ce au contribuit la refacerea ansamblului ori a bisericii, inscriindu-se pe linia ctitorilor de seama. De pilda, despre Matei Basarab (1632-1654) se spune ca a desfiintat in anul 1639 inchinarea facuta manastirii Iviron din Muntele Athos, totul din dorinta ca acest sfant locas sa nu ajunga cumva pe mana calugarilor straini de neam. Mai mult, domnitorul i-a intarit mai multe proprietati, daruindu-i un rand de sfinte vase din aur (azi disparute). Printre numeroasele obiecte bisericesti daruite ctitoriilor sale sau altor biserici pe care le socotea a fi de prim rang se numara si o cruce din lemn de chiparos ferecata in argint, ramele fiind impodobite cu ornamente vegetale. Crucea este sculptata pe ambele fete, scenele fiind incadrate de colonete si avand inscriptii grecesti explicative. Piciorul crucii se sprijina pe o baza elipsoidala, cuprinzand o inscriptie frumos gravata: “Aceasta svinta cruce ferectu-o-au Matei Vod[a] si cu doamna sa Elena si o au daruit la manastirea Deal[ul]ui, unde iaste hramul s[vea]ti Nicolae in anul 7157 (1648-1649)." in prezent crucea se pastreaza in manastirea careia i-a fost daruita.


Nici marele domnitor si ctitor Constantin Brancoveanu (1688-1714) nu a ramas nepasator la suferintele manastirii – caci incursiunea austriecilor in Muntenia (1689-1690) pricinuise multa paguba. Dintr-un document din 1691 aflam ca “in zilele domniei mele, intamplandu-se osti greale de pagani de au intrat in tara aici, de nemti despre tara ungureasca... au facut multa stricaciune si prazi tarei", prilej cu care “jefuit-au si intr-aceasta sfanta manastire ce au gasit".

Vazand el ca “de multa vreme invechindu-se multe sa stricase si sa daramase… toate cele ce era prea invechite au pus de le-au dres si le-au innoit si mai bine le-au tocmit ca de iznoava mai toate". Cronicarul oficial al domnului, Radu Greceanu, a mentionat si el acest eveniment, precizand ca “domnul, prentre atatea suparari, indemnatu-s-au si au invalit manastirea Dealului paste tot cu table da arama si o au infrumusetat precum pre dinlauntru cu zugravele si cu alte odoare, asa si pa dinafara", fapt subliniat ulterior si in pomelnicele manastirii.

Dar domnia fanariotilor nu avea sa aduca nimic bun nici tarii si nici manastirii Dealu, la delasarea si saracirea generala adaugandu-se jafurile turcilor din 1738, din timpul razboiului cu austriecii. in plus hotarele mosiile erau incalcate mereu, astfel ca veniturile erau numai cu numele. Nici ravna egumenului Dionisie Lupu (1769-1831), viitorul mitropolit al tarii Romanesti, nu a izbutit sa faca mare lucru, desi nu a ramas nepasator la lipsurile manastirii. Din pacate, cutremurul din 26 octombrie 1802, ramas in amintirea cronicilor ca unul infricosator, “a risipit toate la pamant", dar nu l-a invins si pe egumen care “de iznoava al doilea rand l-au facut la loc, inca si mai cu adaos", imprumutand bani si solicitand ajutoare de prin toate partile.

Dar viata la Manastirea Dealu a continuat sa fie plina de greutati. Degeaba a trecut-o Ioan Caragea (1812-1818) in randul manastirilor de prim rang, veniturile ei erau neinsemnate si insuficiente pentru intretinerea curenta si efectuarea reparatiilor. La toate acestea s-au adaugat cutremurele de pamant, caci dupa cel din 1802 a urmat unul si mai puternic in 1838 – cand au cazut turlele mici, asemenea si paraclisul. in urma lor s-au facut niste reparatii minore, restul ajungand de ruina.

De aceasta stare jalnica a aflat domnitorul Gheorghe Bibescu (1843-1848). Implicarea sa in viata Manastirii Dealu s-a datorat faptului ca a fost un “idolatrizator al trecutului nostru", fapt pentru care la inscaunarea sa din 1843 de la Curtea Veche, el a depus juramantul imbracat in costumul lui Mihai Viteazul, al carui mormant de la Dealu l-a vizitat la scurt timp dupa aceea. Dorinta lui de a fi un imitator al bravului voievod muntean l-a determinat sa-si indrepte atentia dar mai ales finantele catre biserica ce adapostea capul ilustrului sau inaintas.

Dandu-si seama de complexitatea lucrarilor, a angajat pentru prima data arhitecti din strainatate, cu studii de specialitate, dintre care “arhitectonul" Johann Schlatter a primit chiar titlul de “arhitect manastiresc". S-au refacut cladirile din jurul manastirii, avand parter si etaj dar, mai ales, s-a construit turnul clopotnita, un turn inalt ce poarta pana azi numele de turnul lui Bibescu, desi a fost terminat in timpul lui Barbu stirbei. Din pacate s-a intervenit mai mult decat trebuia asupra bisericii, refacandu-se turlele cele mici in stilul neogotic, la moda pe atunci si adaugandu-se un fronton pe latura vestica. Forma invelitorilor a suferit si ea transformari majore, frontoanele arcuite fiind transformate in unele triunghiulare. La fel si cornisele si forma invelitorilor turlelor, la cornisa acestora din urma fiind adaugate niste fleuroane, in stilul neogotic al vremii. in biserica s-au refacut mobilierul si tampla, bineinteles tot in acel stil gotic cu tendinte baroce. in timp ce erau executate reparatiile la biserica, domnul s-a ingrijit ca sa o inzestreze cu odajdii, clopote si argintarie noua lucrata la Viena (sfesnice si policandru), astfel ca tarnosirea a putut avea loc in 1857.

Din pacate, secularizarea care s-a abatut asupra tuturor manastirilor romanesti avea sa duca Dealu la saracire completa si la risipirea calugarilor in cele patru zari. in timpul Razboiului de independenta (1877-1878) aici avea sa functioneze un lagar al prizonierilor turci. Ulterior, in 1879, s-a infiintat scoala divizionara de ofiteri – ea ramanand aici pana in 1883 cand s-a mutat la Manastirea Bistrita. in aceasta perioada, in zidurile stravechii biserici au inceput sa fie incizate, mai mult sau putin adanc, numele celor care au considerat ca doar asa si-l pot face nemuritor, un gest condamnabil, caci inscriptiile adanc incizate nu mai pot fi indepartate.

in acest rastimp, o comisie formata din Ioan Slavici si arhitectul Gheorghe Mandrea, insarcinati de minister cu cercetarea monumentelor istorice, a vizitat Manastirea Dealu pe la 1881 si a constatat ca erau necesare “insemnate reparaturi". Drept pentru care, considerandu-l cel mai pretios monument dupa biserica lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges, comisia a cerut ca sa se ia masurile necesare in vederea conservarii monumentului. Nu s-a facut nimic in acest sens, iar lacasul ajunsese a fi manastire numai cu numele, parasindu-se cu totul. Prin vara anului 1897, un vizitator marturisea ca a aflat aici doar un singur calugar.

Pe la inceputul veacului al XX-lea la Manastirea Dealu s-a mutat scoala copiilor de trupa, pentru ca, din 1912, aici sa fiinteze liceul militar “Nicolae Filipescu", purtand numele celui care a staruit mult la infiintarea sa. Cu acest prilej s-au inlocuit toate cladirile perimetrale, din vechiul ansamblu pastrandu-se numai biserica si clopotnita. Fostele chilii au fost inlocuite cu un rand de cladiri cu etaj ce au transformat manastirea intr-o cazarma, preotul-profesor de Religie urmand a savarsi si cele sfinte in biserica.

Dar cutremurul din 1940 a pricinuit mari distrugeri, naruind turlele bisericii, partea superioara a clopotnitei si cladirile liceului. Liceul s-a mutat la Predeal, iar biserica si restul au ramas in paragina cativa ani buni.

Toate acestea au durat pana in timpul pastoririi parintelui patriarh Justinian Marina cand, cu concursul autoritatilor, au inceput lucrarile de consolidare si refacere ale stravechiului monument. Proiectul intocmit de arhitectul Ioan Paraschivescu prevedea construirea a doua aripi de chilii, ateliere si trapeza pe latura de nord a bisericii, prelungindu-se partial pe laturile est si vest, deasupra pivnitelor care s-au pastrat asa cum erau. in final urma sa se refaca si zugraveala bisericii, intrucat cea veche se deteriorase, iar la turle lipsea complet.

Desi planul initial prevedea ca latura dinspre Targoviste sa ramana deschisa, in final s-a hotarat ca sa se construiasca de jur-imprejur corpuri de chilii si un paraclis. Aceasta “pentru a se da infatisarea clasica monumentului, dupa modelul manastirilor ortodoxe… si pentru a se crea un spatiu corespunzator in vederea vietii de obste ce se va dezvolta aici." Asa ca proiectul alcatuit de arhitectul Nicolae Diaconu cuprindea chilii cu coridoare largi in fata, un paraclis si incaperi pentru primirea inaltilor ierarhi.

Piatra de temelie a fost asezata la 11 iulie 1955, pe locul unde urma sa fie ridicat paraclisul. intre anii 1955 si 1958 s-au realizat lucrarile de refacere ale incintei pe laturile de rasarit, miazazi si apus – ea cuprinzand chiliile si, pe latura sudica, un paraclis (cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului), o terasa cu vedere spre oras si apartamentul patriarhal – toate imbracate in caramida aparenta. Ele completeaza vechiul corp de chilii aflat pe latura nordica si care includ si turnul clopotnita, ansamblu ce se detaseaza stilistic si cromatic de cel nou construit, fara a ajunge insa sa fie in opozitie. Corpul proiectat de o parte si de alta a turnului clopotnita este tencuit si zugravit in alb, dupa traditia ansamblurilor monahale muntenesti, prezentand si el acelasi portic cu cate trei randuri de arce pe coloane de tip brancovenesc ce imita piatra, dar mult mai mici ca inaltime. in ansamblu corpul vechi si cel nou reprezinta doua etape ale istoriei recente a monumentului, care se adauga armonic la cea, mult mai veche, a bisericii.


Dupa innoirea manastirii si refacerea sa din 1958, s-a hotarat ca aici sa fie Casa sanatoriala si de odihna pentru preotii si calugarii in varsta a Casei de Pensii si Ajutoare din cadrul Patriarhiei Romane, situatie existenta pana in 1986, an in care institutia a fost transformata in manastire de maici, in regim de obste depinzand de Arhiepiscopia Bucurestilor, iar in prezent de cea a Targovistei.

Vizitare Turistica

Pentru a vizita Manastirea Dealu, trebuie sa ajungeti mai intai in orasul Targoviste, judetul Dambovita.

Ca mijloace de transport pana in Targoviste puteti folosi:
- trenul (SNCFR)
- microbuze pasageri
Daca nu aveti curse directe, puteti opta pentru o cursa spre Bucuresti si de acolo gasiti cu usurinta transport spre Targoviste.
Din Targoviste puteti folosi un microbuz sau un taxi pentru a ajunge la manastire.