Tinoavele din Munţii Oaş: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic Tinoavele din Munţii Oaş, adaugat pe hvp in categoria Parcuri si Rezervatii Naturale , zona turistica Muntii Apuseni, in judetul Satu mare, localitatea Satu mare Tinoavele au luat naştere pe roci silicioase într-un climat bogat în precipitaţii caracteristice etajului superior al fagului şi celui inferior al molidului. Sub aspectul genezei tinoavele au luat naştere în postglaciar după instalarea timpului călduros, în cursul căruia, la o anumită altitudine din etajul montan au căzut precipitaţii.
Tinoavele au fost declarate ca arii protejate datorită importanţei ştiinţifice pe care o prezintă din punct de vedere floristic. Sunt instalate pe pante cu înclinaţie moderată şi mai ales în cratere stinse, cu drenaj natural mai mult sau mai puţin pronunţat, pe o bună parte a Platoului andezitic Oşan- Maramureşan.
Tinovul Cetăţuia Mare – Cămârzana Zona reprezintă un climax al fagului sub formă de codrii imenşi întrerupţi de poieni şi mlaştini.
Din punct de vedere faunistic tânoavele sunt habitate specifice în primul rând pentru unele nevertebrate rezistente la aciditate pronunţată. Acestea fac parte din categoria protozoarelor (Amoeba verucosa), rotiferi, lamelibranhiate, gasteropode, crustacei inferiori, păienjeni, fluturi etc
Dintre vertebrate se pot întâlni în această zonă amfibieni ( Triturus montandoni, endemism din Carpaţii Orientali), reptile ( şopârla de munte -Zootoca vivipara, relict glaciar ), iar dintre păsări amintim păsările acvatice ca: becaţina comună (Galinago galinago ), fluierar de munte (Tringa hypoleucos). Dintre mamifere se pot aminti: cerbul, mistreţul.
În ultimele două decenii din cauza perioadelor prelungite cu precipitaţii reduse mlaştina s-a eutrofizat ceea ce a dus la dispariţia anumitor specii reprezentative pentru o mlaştină oligotrofă - mezotrofă. .
Tinovul de la Mărăuşa este situat la hotarul comunei Certeze. Rezervaţie botanică – mlaştină mezo - oligotrofă, parţial eutrofizată. Altitudinea :667 m în centru.
Tinovul propriu-zis este situat în partea inferioară a văii Mărăuşa şi are o suprafaţă de 1,5 ha. Zonele mocirloase, foarte mult eutrofizate se întind dealungul râului Mărăuş, de lăţime diferită şi continuă şi după bifurcaţia râului. Această zonă, în afara tinovului propriu zis nu prezintă un interes ştiinţific deosebit. Tinovul precum şi zonele mocirloase a văii Mărăuşa sunt mărginite de arini răzleţi (Alnus glutinosa).
Din punct de vedere botanic tinovul prezintă o floră specifică caracterizată prin specii de Sphagnum sp., Eriophorum angustifolium, Ligularia sibirica , Calla palustris şi alte specii caracteristice unui tinov oligotrof.Dintre speciile caracteristice în primul rând tinoavelor montane de la altitudini mai mari, la „Mărăuşa” apare: roua cerului (Drosera rotundifolia L. ), răchiţelele (Vaccinium oxycoccos L.), bumbăcariţa (Eriophorum vaginatum. L.) iar la marginea mlaştinii curechiul de munte (Ligularia sibirica (L.) Cass.) – relict glaciar.
Tinovul nu este afectat de activităţi antropice, totuşi se observă o eutrofizare datorită scăderii regimului hidric, care se datorează perioadelor secetoase din ultimii ani.
Tinovul Trestia situat în u.a. 110 la hotarul comunei Certeze, la o altitudine de cca.800 m. Zona mocirloasă se întinde dealungul văii Trestia care are o lungime de 2000 m. Este o mlaştină eutrofizată cu unele zone oligo-mezotrofe.
Din punct de vedere botanic întâlnim specii caracteristice mlaştinilor eutrofizate: rugina (Juncus sp.), izma broaştei (Mentha aquatica), papura(Typha sp.), şi în unele locuri întâlnim şi muşchiul de turbă ( Sphagnum sp.).
În partea inferioară, pe o suprafaţă de 0,3-0,4 ha, zona prezintă un caracter mai mult oligotrof cu muşchi de turbă (Sphagnum sp.) şi o populaţie bogată din planta relictă (Ligularia sibirica – curechi de munte- relict glaciar) şi exemplare de Drosera rotundifolia (roua cerului – plantă carnivoră).
Această zonă umedă prezintă un interes ştiinţific mai ales pentru protejarea plantei relicte, ocrotirea fiind justificată.
Tinovul Tăul cu gândacul este situat în imediata vecinătate a pârâului Trestia în u.a. 110 şi are o suprafaţă de cca. 0,5 ha, într-o adâncitură de teren unde stagnează apă freatică. Zona este înconjurată de pădure de fag. Mediul umed din zonă este asigurat de două izvoare de apă naturală.
Speciile de plante întâlnite în această zonă: Carex sp. şi chiar specii ruderale Rumex sp. Zona nu prezintă interes ştiinţific din punct de vedere floristic dar reprezintă un habitat foarte favorabil pentru o serie de specii protejate de amfibieni (Bombina variegata - buhai cu burta galbenă, Rana dalmatina – broasca roşie de pădure, Rana temporaria- broasca roşie de munte, Bufo bufo -broasca roşie brună, Salamandra salamandra - salamandra, Triturus alpestris – triton de munte, Triturus montadoni – tritonul carpatic ).
Tinovul Izvorul Afânari este situat în u.a. 119. Sunt nişte mici suprafeţe mocirloase de 10-15 ari cu specii comune hidrofile ca: Typha sp., Carex sp. fără interes ştiinţific (0,3 ha).
În apropierea acestor locuri, în pădurea de amestec fag-molid au fost depistate nişte muşuroaie de furnici de dimensiuni rar întâlnite. Aceste furnici au un rol pozitiv în viaţa pădurii prin consumarea insectelor dăunătoare, prin afânarea terenului şi în general în circuitul materiilor organice fiind totodată factori importanţi în lanţul trofic al pădurilor.
Ansamblul biocenotic al tinoavelor, chiar dacă suprafeţele lor sunt reduse, conservă numeroase componente relictare, constituind un document viu pentru reconstituirea unor areale floristice şi faunistice, iar zăcământul turbos reprezintă o arhivă documentară multimilenară din care se poate reconstitui istoria vegetaţiei din teritoriile apropiate.