Cetatea Timisoara: aceasta pagina prezinta o scurta descriere a obiectivului turistic Cetatea Timisoara, adaugat pe hvp in categoria Castele, Cetati si Palate, zona turistica Banat, in judetul Timis, localitatea Timisoara Timişoara a fost protejată de fortificaţii începând de demult, aceste fortificaţii fiind modificate de apărătorii oraşului în funcţie de necesităţi şi de evoluţia tehnicilor de construcţie, dar şi a celor de asediu.Prima fortificaţie cunoscută a Timişoarei datează din secolul al XIII-lea, când se aminteşte de o cetate de formă dreptunghiulară, cu fortificaţia constând dintr-un val de pământ cu palisadă care era apărată din trei părţi de braţe de apă, iar pe a patra latură de un canal.În secolul al XV-lea turcii au asediat cetatea Timişoara în anii 1462 şi 1467, dar nu au reuşit să o cucerească. În anul 1514 cetatea Timişoarei a fost asediată fără succes de ţăranii răsculaţi conduşi de Gheorghe Doja.Cetatea este din nou pusă sub asediu de către turci în anul 1551, dar rezistă acestui atac, turcii fiind nevoiţi să se retragă. Ei revin în vara anului 1552 şi aşează asediul cetăţii Timişoara. Cei 160.000 soldaţi otomani conduşi de Ahmed-Paşa încercuiesc cetatea în numai două zile, iar după un asediul de 25 zile îi forţează pe apărătorii creştini să predea fortificaţiile. La 30 iulie 1552, garnizoana creştină a cetăţii se predă turcilor în schimbul promisiunii acestora de a o lăsa să plece nevătămată. Turcii nu şi-au respectat promisiunea, iar la ieşirea garnizoanei din cetate, au masacrat-o. Din acest moment şi până la eliberarea zonei de către austrieci în secolul al XVIII-lea, cetatea Timişoarei va găzdui garnizoane otomane.
Răscoala antiotomană din anul 1594 din Banat a cucerit o seamă de cetăţi din regiune, luându-le de la turci, dar nu a reuşit să recupereze şi cetatea Timişoarei.
Forţele creştine au încercat să recucerească cetatea Timişoarei de la turci şi în anul 1596, când o oaste condusă de Sigismund Báthory, întărită de trupe trimise de voievodul Mihai Viteazul şi de creştini din Banat, a asediat-o timp de 40 zile, fără succes.
În anul 1597 are loc un nou asediu al creştinilor asupra cetăţii, tot fără succes, iar în anul 1600 soldaţi din armata lui Mihai Viteazul devastează mahalalele cetăţii. O încercare de cucerire a cetăţii din anul 1603, condusă de generalul Giorgio Basta şi Radu Şerban eşuează, oştile lor neajungând nici măcar sub zidurile fortificaţiei.
La începutul secolului al XVII-lea austriecii au făcut planuri de cucerire a cetăţii în mai multe rânduri, dar acestea nu s-au concretizat. În anul 1703, ca urmare a împingerii spre Balcani a trupelor otomane de către austrieci, fortificaţiile Timişoarei sunt refăcute din porunca sultanului Ahmet al II-lea.

În anul 1716 prinţul Eugeniu de Savoia cucereşte cetatea Timişoara după un asediu de 48 zile, stăpânirea otomană luând definitiv sfârşit.
După cucerirea Timişoarei de către austrieci de la turci, la începutul secolului al XVIII-lea, încă de la început administraţia a arătat un vădit interes pentru dezvoltarea urbană, acordând mare atenţie acţiunilor edilitare. Probabil, prima acţiune întreprinsă de autorităţile austriece după cucerire, a fost repararea zidurilor şi clădirilor din incinta cetăţii, distruse parţial în timpul asediului. În 1717, nu existau edificii necesare administraţiei, garnizoanelor militare, iar fortificaţiile nu mai făceau faţă noilor tehnici de luptă.
Pentru că fortăreaţa existentă nu mai corespundea noilor tehnologii de război, câteva variante posibile ale fortificaţiilor de tip Vauban (o fortăreaţă-bastion cu formă poligonală, fort de artilerie) au fost studiate şi un nou sistem de apărare a fost realizat în perioada 1723-1765. Suprafaţa oraşului ce urma să fie cuprinsă în interiorul zidurilor, era de două ori mai mare decât cea a oraşului medieval. Fragmente mici din această fortificaţie pot fi încă văzute astăzi în Timişoara. Până şi ordinea clădirilor din incintă, dispuse pe un plan de străzi rectangulare, reflectă o raţiune militară. În interiorul cetăţii existau două pieţe: Piaţa Domului şi Piaţa Paradei. Prima adăpostea clădirile bisericii şi administraţiei, alături de câteva case private. A doua era rezervată celor cu caracter militar. În această perioadă au fost construite clădiri reprezentative în interiorul cetăţii printre care: Domul romano-catolic şi Palatul Episcopal, Biserica ortodoxă din Piaţa Unirii, Primăria, Cazarma Transilvaniei. Tot în această perioadă au apărut şi suburbiile: Elisabetin, Iosefin şi Fabric, separate de cetate printr-un teren neconstruit, denumit „glacis” şi care făcea parte din sistemul de fortificaţii al cetăţii.